Acasă > Eveniment, In memoriam, Lic. Energetic Nr.1 > Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti – d. 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII şi XIX, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaţia sa aparţinând unui romantism târziu. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Citeşte mai mult AICI! sau:
www.mihaieminescu.eu
www.mihaieminescu.ro/romana.htm
www.mihai-eminescu.net

EMINESCU

Am vîrsta christică, sfîrşit de secol
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi
Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atîta dor

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi
tu, daimon rău, mîndria mea nebună
în ce prăpastii de gheţari mă sorbi?
La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strîmbă uneori, şi grea
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana

Aşa precum e scris, să se întîmple!
s-or împlini scripturile în veac
eu ştiu că n-am greşit în faţa ţării
chiar dacă astăzi mă siliţi să tac
Îmi pregătiţi de-acum o moarte lentă
aţi mai făcut-o şi cu alţii, ştiu
imperiul infiltrat ca igrasia
îşi cere jertfă cîte-un spirit viu

Şi s-ar putea cîndva să mă răpuneţi
deşi va fi destul de greu, vă jur
eu am în spate mînăstiri şi codri
şi siglele romane împrejur
Am în pămînt un neam de oseminte
şi altul sus, la fel de numeros
în cleştele acesta cine intră
e sfărîmat năpraznic, os cu os

Nu vă jucaţi cu pămîntenii ţării
sînt buni şi blînzi, dar nu mizaţi prea mult
destule patimi ne-au rănit mîndria
şi ne-au spurcat lăcaşele de cult
Prea mulţi ne spulberară în copite
pămîntul ca un mire fermecat
şi aurul l-au ruginit cu sînge
şi pîntecul fecund l-au ulcerat

Lăsaţi această ţară să rodească
să-şi coacă pîinea, vinul să şi-l bea
să-şi crească pruncii fără de prihană
şi viitorul cum şi-l ştie ea
Nu scuturaţi voi roua de sub mierle
nu veştejiţi făpturile la flori
în numele a căror drepturi sacre
parlamentaţi şi vă simţiţi datori?

Nu-i cal troian cabala voastră neagră
e un poney de bîlci, trăgînd la dric
istoria nu are nici o roată
nu mai puteţi întoarce, deci, nimic!
Mai bine v-aţi întoarce voi acolo
de unde luaţi arginţii putreziţi
noi stăm din veac la cina cea de taină
voi luaţi cîte-o gustare, şi fugiţi

Vă zic o dată pentru totdeauna:
nu sîntem colonia nimănui
de şerpi şi de căpuşi fanariote
sîntem de-acuma pînă-n gît sătui
E timpul, cred, să isprăviţi odată
cu lenea şi şantajul cunoscut
au suferit şi alţii chinuri grele
şi-au luat-o de la cap, şi au tăcut

Plecaţi-vă trufia, pune-ţi mîna
pe plug şi sapă chiar, că n-o fi foc
daţi ascultare spiritului ţării
şi-acestor oameni fără de noroc
Eu vă blestem prin gura celor simpli
crucificaţi pe dealuri şi cîmpii
sînt robii muncii şi copiii ţării
pe care voi îi vindeţi, zi de zi

Ei nu ştiu toţi prea bine ce se-ntîmplă
ei trag la jug, nădăjduiesc şi mor
în timp ce saltimbancii şi irozii
ţes conjuraţii împotriva lor
Pe capul vostru şi-al seminţei voastre
să cadă veşnic sîngele străbun
fiţi blestemaţi pentru aceste crime
pe care-aş vrea s-apuc să le răzbun!

poezie scrisă în anul 1982 de CORNELIU VADIM TUDOR

sursa: www.energeticnr1.com

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s